Născut: 01 decembrie 1931

 Prezentat de Florian "Moşu" Lungu cu ocazia Concertului Omagial din 02 decembrie 2001, Bucureşti

O fericită coincidenţă face ca venirea pe lume a muzicianului pe care îl omagiem, să corespundă cu unele dintre primele manifestări ale jazz-ului pe meleagurile noastre. Căci într-adevăr, acum şapte decenii, apăruseră deja şi la noi formaţii - precum cele conduse de Emil şi Mihai Berindei, Theodor Cosma, Elly Roman - care încercau sa cânte «pe viu» la postul de radio Bucureşti (înfiinţat în 1928) ori prin localurile vremii, ceea ce auziseră pe discuri importate din străinătate, în timp ce unii muzicieni romani precum James Cok, Nicu Vlădescu, George Vintilescu, Take Bănescu şi alţii au înregistrat la Berlin piese asimilabile speciei «ragtime» şi jazz-ului tradiţional incipient.

La câteva sute de kilometri de Bucureşti, pe malul Dunării, în vitalul şi policromul oraş-port Brăila, vedea lumina zilei, în cea dintâi zi a gerosului decembrie 1931, Răducanu Creţu, într-o familie în care dragostea pentru muzică se perpetua din generaţie în generaţie, de pe vremea vestitului Petrea Cretu Solcanu, lăutar la Stambul de acum trei secole. Din frageda copilărie, micul Răducan (prenume devenit prin ani nume artistic, prefaţat de Johnny, un apelativ de rezonanţă americană pentru un interpret care iubea atât de mult muzica din patria jazz-ului) a vădit, la rându-i, disponibilităţi native aparte pentru arta sunetelor, demne a continua tradiţia familială. Studiile liceale la Iaşi şi Cluj au fost urmate de cursurile Conservatorului din Bucureşti (din 1953), aici tânărul având ca dascăli mari maeştri - între aceştia ilustrul profesor de contrabas căruia fostul student i-a dedicat mai târziu inspirata compoziţie «Respect lui Iosif Prunner».

Încă de pe băncile Conservatorului, Johnny Răducanu s-a relevat prin capacitatea de a crea a aceluia care nu se mulţumeşte sa reproducă, doar, litera unei partituri existente. Tehnica instrumentului ca şi discipline formativ-muzicale se pot învăţa de către oricine, dar harul nepereche al inventivităţii rămâne exclusiv darul Proniei. Tentat sa-l defineşti pe Johnny Răducanu, gravitezi involuntar în jurul triadei CREATOR-CREATIE-CREATIVITATE. Fiindcă spunem "interpretul Johnny Răducanu" dar îl numim pe improvizator... ne lăsam cuprinşi de magnetismul personalităţii sale scenice, admirându-l de fapt pe creatorul de ambient, de comunicare, de show... ne place să-l ascultăm recreând, printr-un spontan avatar, o notorie temă standard a jazz-ului, însă noua versiune a piesei îl află implicit pe interpret drept co-autor al ei! Ceea ce rămâne de fond pentru istoria încă nescrisă a jazz-ului autohton, este bogatul context al demersurilor componistice semnate Johnny Răducanu. Palpită în ele ecourile profunde ale tipului nostru de simţire, îngemănate cu răscolitoarele inflexiuni ale bătrânului blues. Iată rezumate într-o singură frază, argumentele unui idiom al originalităţii, de altfel unanim recunoscut, sub zodia căruia se cuvine să estimăm, dintr-o perspectivă valorică amendată de timp, aportul acestui ansamblu de creaţie. În fertila singurătatea ce si-o impune, faţă în faţă numai cu pianul şi cu masa de scris în modesta garsonieră din Banu Manta, muzicianul îşi şlefuieşte cu minuţie de artizan lumi de frumuseţi sonore ale căror titluri, alăturate, ar configura ele insele un poem. Căci, dacă aţi dori să constataţi nu din exegeze ci direct de la sursă, caratele unei atare originalităţi, preferabil este sa va lăsaţi copleşiţi de «Bucuria» încercată într-o «După amiază de iarnă» când «Pasări albe au zburat» şi se va fi petrecut luna lui «Octombrie Song»; atunci se aude «Oltul povestind», îngânând «Ecouri din Carpaţi» şi alte mirifice «Spaţii româneşti», atunci răzbat spre sufletele noastre «Confesiuni» filigranate în «Blues moldav», «Blues unison» ca «Expresie şi ritm» pentru acel «Vechi tezaur» de ethos mioritic ce renaşte cu învăluitor «Alean» în «Cântecul codrului» ce plânge în «Doiniţă», în «Balada lăutărească», ce exultă în «Jocul ţambalelor» şi roteşte frenetic o «Horă la Măcin» ori un «Dans al horbotei», spiralând veritabile «Serpentine» de sunete, modelate în lutul muzicii de «Mâinile olarului» cele fermecate...

Creaţiilor din anii '60-'70-'80, inclusiv lucrărilor de jazz cameral, mai ample ca dimensiuni, precum «Rapsodia carpatină» (Brass 5+2), «Oltul povestind» (Jazz - Folk Septet), li s-au adăugat alte şi alte noi compoziţii, între care piesele-dedicaţii precum «Ateg Song» (pentru soţia sa, Geta Costin), «Danny Blues», «Waltz For Pino», «Blue Bloody Mosu Blues», «Epu Blues», continuând în deceniul trecut, seria unor mai vechi izvodiri numite «Omagiu lui Duke Ellington», «In Memoriam Thelonious Monk», «Homage To Fats Waller» şi înainte amintitul «Respect Lui Iosif Prunner». Parte dintre acestea au apărut transcrise pe portativele volumului de creaţii proprii tipărit la Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (uniune de creaţie al cărui membru este de mulţi ani), ca şi cuprinse în copertele de sunet ale discografiei sale de autor, ce include LP-urile «Jazz In My Country», cele trei volume «Confesiuni», «Jazz Made In România», CD-urile «To His Friends», «Jazz Behind The Carpathians», iar în străinătate albumul «Raducano». Să amintim de asemenea, discul de interpret (la contrabas) «Jazz în trio» editat în anii '60 la Electrecord şi numeroasele înregistrări efectuate la Radio România. Deopotrivă semnificativ pentru valoarea creaţiei, este faptul ca unele dintre compoziţiile sale au fost preluate de jazzmen străini şi incluse în repertoriul lor.

Johnny Răducanu s-a afirmat încă din anii studenţiei ca un contrabasist redutabil şi un inspirat improvizator, conlucrând cu cei mai buni muzicieni ai momentului. A colaborat cu Radio Bucureşti, a fost membru al orchestrei Electrecord (din 1960) condusă de Theodor Cosma, apoi de Alexandru Imre, al trio-ului în frunte cu pianistul Incsy Korosy, al faimosului Cvintet de Jazz Bucureşti (din 1969) din care făceau parte saxofoniştii Dan Mândrilă, Ştefan Berindei, pianistul Marius Popp, bateristul Eugen Gondi, formaţie cu care a susţinut nenumărate concerte şi a efectuat înregistrări la Radio şi la casa Electrecord. A participat la Festivalul Mondial al Tineretului de la Moscova, cu orchestra Electrecord (1962, Medalia de Aur), la Festivalurile Internaţionale de Jazz de la Varşovia şi Praga (1968), la concertul dat în Berlinul de Est cu «Freetet»-ul lui Richard Oschanitzky (1969), la concertele vocalistei Aura Urziceanu şi la cele susţinute de mari muzicieni americani oaspeţi în România. A fost nelipsit de la toate Festivalurile romaneşti de jazz începând cu cele de le Ploieşti (1969-1971), continuând cu cele de la Sibiu (din 1974), Braşov, Costineşti, Cluj, Iaşi, Galaţi, Timişoara, Satu Mare, Craiova, Arad etc. Din anii '80 a preferat pianul, la contrabas cântând doar sporadic. Câte mii de apariţii pe podium, câte zeci şi sute de turnee, în câte ţări din Europa şi Asia, cu câte formule de încrengătură instrumentală ale grupurilor proprii - fie ele numite pur şi simplu Johnny Răducanu Group ori «The Romanian All Stars», «Jazz Made In România», «Jazz Armony», «Johnny Răducanu Valachian Project», «Johnny Răducanu & Friends»... oare câte prezenţe în faţa publicului să fi cumulat, câţi la mai ştiu, cine să le ţină şirul?

În primăvara anului 1987, invitat de USIA, a întreprins o călătorie de trei luni în USA conferenţiind la universităţi, susţinând recitaluri, întâlnindu-se cu nume de rezonanţă ale interpretării, învăţământului, promovării muzicii de jazz din patria acestui gen al artei sunetelor, furnizând preţioase informaţii despre jazz-ul romanesc şi exponenţii săi spre a fi incluse în băncile de date americane, apărând în două emisiuni în direct de câte o oră, realizate de celebrul redactor de jazz Willis Conover pentru reţeaua naţională a posturilor de radio Voice Of America.

Un titlu de nobleţe şi atributul de «monstru sacru» fac casă bună mai ales în jazz, al cărui lexicon apare încărcat de «duci», «conţi» şi «regi». Particula nobiliară «de» ca şi ortografia insolit-levantină a prenumelui atribuite lui «Giohni de Răducanu», aparţin unui notoriu om de litere, Nicolae Breban, dar multe alte auguste personalităţi ale spiritului romanesc - să-i amintim pe Nichita Stănescu, Fănuş Neagu, Andrei Pleşu, Pascal Bentoiu, Dan Grigore, Sorin Dumitrescu, Nina Cassian, Cornel Todea, Dumitru Capoianu - semnau mărturii de admiraţie într-un număr de la finele anului 1991 al revistei «Contemporanul», număr ce l-a comemorat preţ de multe pagini pe Johnny Răducanu.

«Mr. Jazz Of România»- cum îl numea jazzologul american Leonard Feather - se oglindeşte pe sine prin contactul nemijlocit cu numeroşii fani.

Nu puţine sunt gesturile de recunoaştere atribuite muzicianului într-o carieră depăşind o jumătate de veac. Astfel în cadrul unei ceremonii oficiale ce a avut loc la 28 iunie 1977, Johnny Răducanu a primit din partea ambasadorului SUA la Bucureşti, Harry G. Barnes jr. un Certificat de apreciere în care era estimat drept cel mai important promotor al jazz-ului românesc în America şi al jazz-ului american în România. Pe lângă numeroasele premii şi distincţii acordate de diferite publicaţii, muzicianul, a devenit, din 25 octombrie 1997, Cetăţean de Onoare al municipiului natal Brăila.

La vârsta senectuţii, maestrul Johnny Răducanu continuă să compună, marcându-si neîntrerupt prezenţa în viata muzicală ca pianist şi şef de formaţie, cântând săptămânal în cluburi, fiind invitat frecvent la festivaluri, dar şi peste hotare - precum de curând în Italia, Elveţia şi în SUA.

«Jazz-Omul Johnny» (Cornel Todea) - o viaţă închinată nedrămuit artei, cu sacrificii, succese, satisfacţii şi nemulţumiri, cu lupta cu sine, cu sfânta îndoiala şi mai ales, cu mult, mult suflet! Să-l obligăm, cu acest prilej aniversar unic să primească exerciţiile noastre de admiraţie.

La Mulţi Ani !